EXCLUSIV / Megaproces Răzvan Burleanu – Mircea Sandu. Șeful FRF cere daune de 5.000.000 de lei

1
111

Războiul dintre fosta și actuala conducere a Federației Române de Fotbal continuă în ritm susținut. Se trage în plin, fără somație, la 10 luni de la schimbul de putere care a avut loc în fotbalul intern pe 5 martie, la o zi după arestările operate în ”Dosarul Transferurilor”. Atacat în repetate rânduri de către Mircea Sandu (62 de ani), fostul șef de la FRF, Răzvan Burleanu (30 de ani), actualul locatar de la ”Casa Fotbalului”, a replicat tăios.

Considerând că i-a fost prejudiciată imaginea, moldoveanul l-a acționat în instanță pe rivalul său. ”Nașul” a fost reclamat, în principal, deoarece l-a numit ”impostor” pe fostul președinte de la Minifotbal.

Recent, lui Sandu i-a venit citația acasă, urmând să răspundă la tribunal acuzațiilor formulate de către Burleanu. Oficialul federal cere daune de 5.000.000 de lei vechi, adică mai bine de 120.000 de euro!!!! Replica lui Sandu nu s-a lăsat așteptată: ”Dacă Burleanu ține 500 de «duble» pe picior, îi dau banii ăștia!”.

L-a dat în judecată și pe Daniel Prodan

Burleanu este un procesoman cu acte în regulă. Ironizat de Daniel Prodan, moldoveanul l-a acționat în judecată și pe fostul director sportiv al naționalei, folosind aceleași argumente ca în litigiul cu Mircea Sandu.

Lui Prodan, ”vinovat” de glume precum ”Am auzit că a jucat şi el la juniorii Bacăului şi că avea două calităţi: bătea bine auturile şi stătea bine în zid, la loviturile libere. Cică lovea mingea de parcă era încălţat cu borduri!”, Burleanu i-a reproșat, de asemenea, că l-a defăimat și i-a cerut despăgubiri de 100.000 de euro.

”Dacă ține 100 pe picior, îi dau 100.000 de euro!”, a continuat să-l ia peste picior fostul mare internațional (unul dintre cei trei care au evoluat toate minutele la Cupa Mondială din 1994, ceilalți doi fiind Dan Petrescu și Gică Popescu). În această dispută, Burleanu omite însă faptul că el a fost cel care a ridicat primul sabia, amenințându-l și șantajându-l pe sătmărean cu o plângere de viol.

AICI, articolul dedicat cazului Burleanu – Prodan de către sport24h.ro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.