Acasa / Sport / Fotbal / România – Danemarca 0-0 | Toate declaraţiile după meci

România – Danemarca 0-0 | Toate declaraţiile după meci

România – Danemarca 0-0 | Toate declaraţiile după meci
România - Danemarca 0-0 | Toate declaraţiile după meci


Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, duminică, pe “Cluj Arena”, în compania naţionalei Danemarcei, în preliminariile Cupei Mondiale 2018.

Christoph Daum: “Suntem dezamăgiți. Am investit mult, mai ales în prima repriză, când am avut câteva șanse și sistemul a funcționat. Tempoul a fost foarte ridicat și în a doua repriză nu am mai făcut față. Jucătorii au fost foarte motivați să câștige. Cred că mulți jucători au fost la limita maximă. Trebuie să îi facem mai buni, dar, pe de altă parte, vedem că șansele de gol nu se transformă neapărat în goluri. Ne așteptam la mai mult, la o victorie, mai ales că am jucat acasă, unde tot timpul te aștepți să iei trei puncte. Mare parte din timp am făcut un joc bun, dar pentru un joc perfect ar fi trebuit să înscriem și să câștigăm. “Câtă vreme mai avem șanse, nu voi renunța la ele”.

Romario Benzar: “Sunt puţin frustrat. Dacă am fi marcat în prima repriză, altfel se juca meciul. În partea secundă au venit peste noi, am căzut puţin fizic. Am pregătit acest sistem toată săptămâna, eu cred că ne-am descurcat bine. Am venit cu centrări în prima parte, am pus presiune. Cred în calificare, atâta timp cât mai există şanse”.

Vlad Chiricheş: “Nu e o seară foarte bună. Ne-am îndepărtat puţin de locurile fruntaşe, e o seară tristă. Ştiam ce ne aşteaptă, ştiam că trebuie să câştigăm. Ne-am pus mari speranţe, dar nu a fost să fie. Am ratat 2-3 ocazii de gol în prima repriză. Danezii foarmează o echipă puternică, dar nu una de speriat. E un egal care nu ne ajută. Avem un program dificil şi din păcate nu ne-am câştigat punctele acasă. A fost un sistem nou de joc şi am încercat să ne adaptăm. E nevoie de mai mult timp pentru a înţelege principiile acestui sistem”.

Cristian Săpunaru: “Cred că am făcut un meci destul de bun, e păcat, o victorie ne apropia de primul loc. În primele 75 de minute am făcut un meci bun, apoi nu ştiu ce s-a întâmplat. Vom lupta până în ultima secundă. Concluzia serii: este un egal pentru Danemarca”.

Răzvan Marin: “Eu cred că am făcut tot posibilul să câştigăm, din păcate nu am reuşit, nu avem ce să facem, mergem înainte. Azi ne-am creat destule ocazii, am ajuns în faţa porţii, dar nu am fost destul de lucizi să marcăm. Noi am încercat să dăm tot ce avem mai bun, să rămânem acolo sus, sper să câştigăm următoarele meciuri, urmează întâlnirea cu Polonia. O s-o luăm meci cu meci, noi credem până în ultima etapă, o să vedem unde o să fim la sfârşit”.

Alexandru Chipciu: “A fost un rezultat echitabil. Nu reuşim să înscriem, mă aşteptam să ne atace mai mult. Dacă marcam în prima repriză, se schimbau datele. Acum ar trebui să ne preocupăm cum jucăm, nu pe rezultatele imediate. Cred că este important să avem un stil al nostru de joc, contează mai mult ca un rezultat imediat. Avem şanse mai mici la locul 2, nu imposibile dar mai mici”.

Claudiu Keserü: “Rezultatul este trist, cred că am început bine meciul, problema e că nu am înscris. A fost o atitudine foarte bună, dar nu am băgat-o în poartă. Eu am avut ocaziile cele mai mari şi sunt cel mai frustrat. Am făcut aspectele premergătoare, dar nu am înscris”.

Åge Hareide: “Am jucat în deplasare și ne așteptam ca românii să atace pentru că aveau nevoie de puncte. Am decis să atacăm mijlocul terenului în prima parte a meciului, să luăm presiunea de pe noi. Știam că oportunitățile noastre vor apărea mai târziu în meci și cred că jucătorii mei au avut răbdare și au avut apoi două oportunități de a marca. Cred că am făcut o treabă bună, am fost organizați, în a doua repriză am controlat jocul și nu am mai dat șanse adversarului. Sunt încântat de felul în care am jucat în a doua repriză. Puteau fi trei, dar rămâne un singur punct și luptăm pentru a termina pe locul doi. “Am citit în ziare despre sistem. Ne așteptam să joace într-un sistem cu trei fundași și patru mijlocași și am fost pregătiți. De asta am încercat să atacăm mijlocul. În prima parte am fost puțin speriați, dar ne-am revenit. A doua repriză a fost cea mai bună pentru noi”.

Clasament Grupa E

1 Polonia 5 4 1 0 12-6 6 13
2 Muntenegru 5 2 1 2 10-6 4 7
3 Danemarca 5 2 1 2 7-5 2 7
4 România 5 1 3 1 6-4 2 6
5 Armenia 5 2 0 3 6-10 -4 6
6 Kazahstan 5 0 2 3 3-13 -10 2

Citeşte şi

Pandurii Târgu-Jiu vs FC Voluntari - Echipe probabile şi pronosticuri

Pandurii Târgu-Jiu vs FC Voluntari – Echipe probabile şi pronosticuri

Pandurii Târgu-Jiu vs FC Voluntari – Echipe probabile şi pronosticuri Pandurii Târgu-Jiu Flavius Stoican “Este …