Acasa / Sport / Fotbal / Remiză în Gruia: CFR Cluj – Steaua 0-0

Remiză în Gruia: CFR Cluj – Steaua 0-0

Remiză în Gruia: CFR Cluj – Steaua 0-0
Remiză în Gruia: CFR Cluj - Steaua 0-0


Steaua Bucureşti a trecut cu bine peste meciul disputat în Gruia cu CFR Cluj, cu care a terminat la egalitate, scor 0-0. În urma acestei remize FCSB și-a mărit avansul în fruntea clasamentului la 3 puncte de FC Viitorul, care a pierdut sâmbătă cu Dinamo. “Roș-albaștrii” sunt neînvinși în ultimele 4 etape având 3 victorii şi un egal.

  • Laurenţiu Reghecampf: “Am făcut un meci bun, cei de la CFR au jucat agresiv, nu au avut ocazii mari, dar a fost un meci de luptă. Miriuţă a reproşat că s-au ridicat cei de pe banca noastră, i-am spus să-şi vadă de banca lui, dar nu mă cert cu Vasile, ne ştim demult şi nu ne certăm pentru un meci. Următoarele două meciuri, cu Viitorul şi Dinamo sunt foarte importante pentru noi”.
  • Vasile Miriuţă: “Obiectivul era să intrăm în play-off, şi acum să terminăm cât mai sus. Am folosit o echipă foarte ofensivă, dar din păcate nu am marcat. Mă bucur că Larie şi Deac sunt convinşi să rămână, sunt doi jucători foarte buni. Sper ca anul viitor să ne batem la titlu. La minus şase puncte şi cu trei jucători plecaţi, asta ne-a lipsit. Dacă aveam astea, acum eram în faţa Stelei”.

CFR Cluj: Mincă – Tiago Lopes, Larie, Horj, Camora – Gomelt, C. Deac – Šorša (69 Filipe Nascimento), Omrani, Al. Păun (80 D. Roman) – Bud (61 Nouvier). Antrenor: Vasile Miriuţă.

Steaua: Fl. Niţă – Pleaşcă, Bălaşa, Moke, Momčilović – Pintilii, Ov. Popescu – Boldrin, Fl. Tănase (85 Jakoliš), De Amorim (46 Enache) – Alibec (61 Gnohéré). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Cartonaş galben: Gomelt (70)

Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova)

Clasament play-off

1 Steaua București 6 4 1 1 9-4 5 37
2 FC Viitorul 6 2 2 2 6-5 1 34
3 Dinamo București 6 3 2 1 7-4 3 32
4 CFR Cluj 6 2 2 2 7-7 0 30
5 CS Universitatea Craiova 6 1 2 3 3-8 -5 27
6 Astra Giurgiu 6 1 1 4 7-11 -4 26

cfr_steaua_play_off_001

Citeşte şi

FCSB vs Dinamo București - Echipe probabile şi pronosticuri

FCSB vs Dinamo București – Echipe probabile şi pronosticuri

FCSB vs Dinamo București – Echipe probabile şi pronosticuri 24 septembrie 2017, București, Stadion: “Arena …