Ponturi fotbal Voluntari-CSU Craiova-Liga1 16.02.2018

0
13

Penultima etapă din sezonul regulat din Liga 1 își are debutul în această zi de vineri cu două partide ce se anunță extrem de tensionate, dar și spectaculoase în același timp. Partida din această seară va alinia două formații ce se află la poluri opuse în campionat, dar sunt într-o revenire de formă. Este vorba de FC Voluntari și CSU Craiova, echipe care promit un spectacol pe arena Anghel Iordănescu de la 20:45.

Voluntari, gazda acestei dispute, pornește cu șansa a doua la câștigarea jocului prin prisma lotului net inferior deținut de Claudiu Niculescu în comparație cu cel al craiovenilor. Formația fostului jucător din Ștefan cel Mare se află în zona de play-out după un sezon destul de șters, acesta nereușind performanțele pe care le așteptau o parte importantă din executivul clubului. Ocupând poziția 9, Voluntari are o distanță destul de importantă până la definitivarea play-out-ului, dar acest lucru se va recalcula când se vor înjumătăți punctele. Chiar dacă a pierdut destul de umilitor prima etapă pe teren propriu contra moldovenilor de la Iași, scor 0-4, formația lui Clau Gol a reușit să se impună la Timișoara pe un teren execrabil, scor 3-2, după o revenire spectaculoasă a lui Maftei&Co. Aceștia promit să realizeze un rezultat favorabil contra craiovenilor pentru a menține distanța mai mare față de zona roșie.

Echipa probabilă: Petrariu-Bucurica,Cazan,Achim,Pleasca-Benzar,Lazar,Raut,Capatana-Ivanovici,Balan

CSU Craiova, oaspetele din acest joc, se deplasează în apropierea Bucureștiului pentru a disputa penultimul meci din sezonul regulat de la care își dorește să obțină maximul de puncte pentru a începe play-off-ul aproape de cele două combatante la titlu, și anume CFR și FCSB. Craiovenii lui Mangia au realizat un sezon destul de bun până în acest moment, iar fanii din Bănie își doresc să ridice la finalul play-off-ului titlul de campionă, trofeu ce nu a mai fost adus în vitrine clubului de mai bine de câteva decenii. Ocupând locul 3 în acest moment, CSU Craiova are șanse mari să demonstreze că sunt o echipă puternică chiar și în acest joc pe care Baluță&Co nu vor să îl neglijeze, mai ales că pot profita de forma slabă a apărării lui Claudiu Niculescu. Aceștia au debutat în noul an cu un egal pe terenul rivalei Dinamo București, scor 2-2, meci în care deși a înscris două goluri alte lucruri nu a demonstrate, fiind egalată în ultimele minute și putând chiar să piardă jocul dacă șutul lui Nistor de la ultima fază nu lovea doar transversal. Problema lui Mangia este faptul că jucătorii săi nu pot alerga pe cât își dorește italianul ceea ce înseamnă că pregătirea de iarnă nu a fost făcută chiar așa de bine. Totuși, acesta speră să rezolve toate problemele până la începerea play-off-ului.

Echipa probabilă: Calancea-Screciu,Ferreira,Briceag-Bancu,Mateiu,Zlatinski,Martic-Gustavo,Mitrita,Barbut

Ambele echipe sunt în cautare de puncte, iar pe finalul acesta de sezon nu există scrupule în ceea ce privește dorința de a realiza jocuri destul de anoste. De aceea, mă aștept la un spectacol cu goluri, ambele având șanse să marcheze, mai ales că în meciurile precedente, apărările ambelor echipe s-au clătinat extrem de serios.

Pronostic Voluntari-CSU Craiova: peste 2,5 goluri

[maxbutton id=”2″ text=”COTA 2,5″ ]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*