Acasa / Fără categorie / În atenţia COSR: România a fost premiantă la BMW Golf Cup International

În atenţia COSR: România a fost premiantă la BMW Golf Cup International

Golful românesc se zbate să scoată capul în lume, deşi în ţara noastră nu există niciun teren la standarde profesioniste, iar COSR a anunţat recent că nu vom avea niciun reprezentant la Olimpiada de la Rio de Janeiro din 2016. La BMW Golf Cup International, România a încheiat cu un reprezentat pe locul 13 în competiţia individuală şi pe locul 17 la echipe.

După ce la turneele de calificare naţionale au participat aproximativ 100.000 de concurenţi din lumea întreagă, 137 jucători din 47 de ţări ajuns la finala celei mai mari competiţii internaţionale de golf amator de pe mapamond, BMW Golf Cup International. Aceasta s-a desfăşurat în perioada 4-9 martie pe terenurile Fancourt Golf Resort din Africa de Sud.

Atât săptămâna aceasta, cât şi de-a lungul întregului sezon, BMW Golf Cup International a fost un succes deosebit şi o experienţă de neuitat pentru toţi cei implicaţi“, a declarat Eckhard Wannieck, director Sponsorizări Internaţionale, Cooperări şi Product Placement la BMW.

Au respirat acelaşi aer cu legendarul Gary Player

Festivitatea de premiere l-a avut în prim plan pe Gary Player, o legendă a golfului mondial, unul dintre cinci jucători din istorie care şi-a adjudecat în carieră un Grand Slam (câştigarea tuturor turneelor importante în acelaşi an). De altfel, sud-africanul este şi creatorul clubului de golf care a găzduit turneul, iar bulgarilor le-a făcut trei terenuri de vis.

De miercuri până vineri, cele trei clase handicap – Masculin A (handicap până la 12), Masculin B (handicap 13-28) şi Feminin (handicap până la 28) – au jucat 54 de cupe în competiţia în format Stableford.

Echipa Africii de Sud a folosit avantajul terenului de acasă pentru a se impune la finalul unei confruntări disputate până în ultima rundă. Astfel, câştigătorul competiţiei individuale a fost Ockert Douglas (Africa de Sud, scor net 103),  urmat de George Offenhauser (SUA, 115) şi Ekaterina Boldyreva (Rusia, 115).  Alături de Ockert Douglas (HCP 5), echipa învingătoare a Africii de Sud i-a mai inclus pe Kevan Hunter (HCP 15) şi Lynn Butler (HCP 28).

Reprezentanţii României, membri ai Clubului de Golf Paul Tomiţă din Pianu de Jos, au reuşit să urce în topul clasamentului, fiind cea mai bine clasată echipă din Europa de Est, în faţa multor ţări cu tradiţie în golf precum Spania, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite sau Canada.

În clasamentul individual reprezentanţii României au ocupat poziţiile 13  prin Ana Maria Coman, 17 prin Alexandru Bărbat şi Florin Popa, locul 21, în timp ce echipa României s-a clasat pe locul 17 din 47 de ţări participante.

 

Citeşte şi

Ponturi fotbal Stoke City-Manchester City-Premier League 12.03.2018

Runda cu numărul 30 din Premier League se încheie în seara aceasta după ora 22:00 …

echo <<< AUTOGJS AUTOGJS; ?>