FRF a vrut să aducă antrenori străini pe salarii cât ajutorul de șomaj! Vrăjelile lui Răzvan Burleanu!

0
10
Răzvan Burleanu, preşedintele nevalidat al FRF, și consilierul Gabriel Bodescu (stânga) fac prăpăd la FRF. ”Ne știm de nouă ani, de la Minifotbal”, a spus ”il consigliere”

Conducerea FRF instalată după 5 martie, dar încă nevalidată, a decis să primenească din temelii loturile de juniori. Zis și făcut! Comisia Tehnică a FRF, condusă de Anghel Iordănescu, i-a pus pe liber pe Ştefan Iovan şi pe Liţă Dumitru și a adus în schimb no-name-uri.

Atrași de promisiunile din campanie ale actualul șef de la FRF, Răzvan Burleanu, salarii provocatoare și o structură formată doar din antrenori străini, destui tehnicieni de-afară au dat buzna. Unul dintre ei a avut parte de o experiență traumatizantă.

Un antrenor străin care dorește să-și păstreze, deocamdată, ascunsă identitatea, a rămas mască atunci când a auzit cât de ”tentantă” este oferta federțaiei. „Ne pare rău, dar vă putem oferi doar un salariu de 1.300 de euro”, i-a transmis unul dintre oamenii lui Burleanu. ”Atât iau la șomaj în țara mea! Cu banii ăia abia pot ieși de câteva ori la restaurant”, a comentat apoi, doar pentru el, respectivul. Tehnicianul viza un salariu de 5.000 de euro.

131
de antrenori și-a depus CV-ul, pe mail, pentru posturile scoase la concurs de FRF.

Cu astfel de „argumente” la negocieri, de promisiunea din campanie a lui Burleanu, antrenori străini la toate loturile, s-a ales praful. Realitatea este aceaa că toți cei nou-veniți la loturi sunt români! Singurii dispuși să efectueze „muncă patriotică”.

Deosebit de darnic este însă moldoveanu din fruntea FRF cu consilierul său, buzoianul Gabi Bodescu, căruia îi varsă lunar în cont aproape 5.000 de euro, dar și cu alți „particulari” de care s-a înconjurat. Salariile nesimțite de la FRF, AICI.

Doru Isac ar fi lucrat cu Arsene Wenger

Noii antrenori ai selecţionatelor de juniori sunt: Doru Isac (U18), Andrei Spier (U17), Adrian Boingiu (U15), Gabriel Manolache (U14). Propunerile Comisiei Tehnice urmează să fie supuse spre validare Comitetului Executiv al FRF de astăzi. Aici puteţi citi CV-urile celor patru antrenori. 

Florin Răducioiu a rămas selecționer la naționala U16, care intră în septembrie în focurile calificării la CE 2015. Și el va fi dat afară, dar la finalul anului, dar abia după ce i se termină contractul cu sponsorul care îi asigură salariul, City Insurance, al doilea cel mai important de la FRF, după Victor Pițurcă (35.000 de euro pe lună).

La lotul naţional sub 15 ani a fost ales Gabriel Manolache, 46 de ani, care a urmat specializări în Study Group Scheme UEFA, perioada 2010-2014, în Polonia, Germania, Austria şi Italia (Coverciano).

Echipa naţională sub 16 ani va fi condusă de Adrian Boingiu, 57 de ani, care a fost selecţioner al echipelor naţionale de juniori şi a pregătit fotbalişti precum Mirel Rădoi, Ciprian Marica, Cosmin Contra, Ştefan Radu etc.

Selecţionata sub 18 ani urmează să fie antrenată de Andrei Spier, 51 de ani, care a obţinut licenţa de antrenor A şi licenţa UEFA Pro în Germania. În România, a jucat la Rapid, Farul, Progresul şi Autobuzul Bucureşti.

Selecţioner la reprezentativa sub 19 ani urmează să fie Doru Isac, 52 de ani, care din 2013 lucrează la nivel de juniori în cadrul clubului francez OGC Nice. A lucrat ca secund şi colaboratoror cu Arsene Wenger, Bora Milutinovici, Carlos Queiroz şi Co Adriaanse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*