Acasa / Sport / Fotbal / Dinamo București – Juventus București – Echipe probabile şi pronosticuri

Dinamo București – Juventus București – Echipe probabile şi pronosticuri

Dinamo București – Juventus București – Echipe probabile şi pronosticuri
Dinamo București - Juventus București - Echipe probabile şi pronosticuri


16 octombrie 2017, București, Stadion: “Dinamo”, ora: 20:45

Dinamo București

“Câinii roșii” au terminat turul sezonului regulat pe locul 7 în clasament, având 17 puncte. Ei au pierdut în 13 etape nu mai puțin de 6 meciuri, astfel că se află pe un loc de play-out. La începutul campionatului Dinamo, era o candidată la titlu alături de FCSB, CFR și CS Universitatea Craiova, însă nu a reușit decât 5 victorii în 13 etape, astfel că în returul sezonului regulat va trebui să tragă tare, dacă nu vrea să se trezească cu o surpriză neplăcută. Jucătorii au un moral foarte slab, pentru că în ultimele 5 etape au câștigat doar 2 puncte, având 2 rezultate de egalitate și 3 înfrângeri. Antrenorul Vasile Miriuță nu are încă nici un succes de când a venit în Ștefan cel Mare, însă are acum ocazia să-l obțină, pentru că va juca pe teren propriu cu Juventus București, cea mai slaba echipa din Liga 1 Betano. Ionuţ Nedelcearu a primit în meciul cu Astra Giurgiu al 4-lea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă. Stoperul dinamovist a mai fost avertizat în partidele cu Gaz Metan Mediaş, ACS Poli Timișoara şi Concordia Chiajna. În locul său va juca Alin Dudea, care va face cuplu în centrul defensiv cu stoperul grec Giorgos Katsikas. Va reveni după o etapă de suspendare închizătorul Paul Anton, care nu a jucat în meciul cu Astra Giurgiu din cauza cumului de cartonașe galbene. O situație incertă o are portarul Jaime Penedo, care a fost plecat la echipa națională a statului Panama, care sa calificat în premieră la Campionatul Mondial 2018. “Să vedem dacă mă bazez pe Penedo, să vedem în ce stare e, cât a sărbătorit pe acolo. Numai el ştie ce făcut, dacă îl văd că doarme vreo două zile, asta e. E singurul jucător calificat din Liga 1 şi e foarte bine că e la noi la Dinamo. Nu am vorbit cu el, nu l-am deranjat după petrecerea aia. El nu prea bea, dar de băut, poate să dea”, a spus tehnicianul Miriuţă.

Echipa probabilă

Penedo
Romera, Dudea, Katsikas, St. Filip
Mahlangu, P. Anton
Hanca, Filipe Nascimento, Salomão
Nemec

Antrenor: Vasile Miriuță

Juventus București

Echipa antrenată de Marin Barbu a încheiat turul sezonului regulat pe ultimul loc în clasament. Bilanțul formației nou promovate a fost foarte slab, având 4 rezultate de egalitate și 9 înfrângeri. Așadar Juventus Colentina nu a avut nicio victorie în 13 etape, fiind singura echipă din Liga 1 Betano care nu a reușit să câștige nici un meci. Atacul a fost foarte slab, înscriind doar 7 goluri, în timp ce apărarea, normal, a primit o mulțime de goluri, nu mai puțin de 23. “Alb-albaștrii” nu au “mișcat” în deplasare, unde au obținut un singur punct în 6 meciuri, la Chiajna cu Concordia, în rest au avut 5 înfrângeri. În partidele disputate “afară”, Juve a marcat doar 3 goluri primind în schimb 12. Va urma meciul din Ștefan cel Mare cu Dinamo, în fața căreia Juventus a pierdut în tur cu scorul de 3-0. Juventus își dorește un rezultat pozitiv, însă trece printr o perioadă foarte slabă, 3 înfrângeri și un egal în ultimele 4 etape. Antrenorul Marin Barbu revine în Ștefan cel Mare după 17 ani, atunci când era la Foresta Suceava şi a reușit cel mai important meci din cariera sa, să câștige în fața lui Dinamo cu 5-4, după ce a fost condusă cu scorul de 4-0. Acum “Magiun” are un lot mult mai slab, cu care nu a reușit să câștige nicio partidă, şi probabil va suferi al zecelea eșec din acest sezon, mai ales că Dinamo are mare nevoie de cele 3 puncte. Oaspeţii nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu Dinamo.

Echipa probabilă

Drăghia
Beța, Wallace, Benga, Fl. Ștefan
Bărbulescu, Mihăescu
Călințaru, Sesar, Dzalamidze
Măzărache

Antrenor: Marin Barbu

Meciurile all-time din Liga 1:

15.07.2017: Juventus București – Dinamo București 0 – 3 (Etapa 1)
A marcat: 0-1 Rivaldinho (32), Filipe Nascimento (66), 0-3 Ionuţ Nedelcearu (90+3)

Citeşte şi

CS Universitatea Craiova - Juventus Bucureşti - Echipe probabile şi pronosticuri

CS Universitatea Craiova – Juventus Bucureşti – Echipe probabile şi pronosticuri

CS Universitatea Craiova – Juventus Bucureşti – Echipe probabile şi pronosticuri 18 noiembrie 2017, Craiova, …

echo <<< AUTOGJS AUTOGJS; ?>