VIDEO / Cibilan trăieşte! Cel mai temut haiduc al Bucureștiului din anii ’80 muncește la Juventus Colentina

1
1572

Fabuloasa poveste a lui Marin Marian, omul intrat în folclorul urban cu un blestem crunt: „Să moară Cibilan!”. Expresia este cunoscută de toată lumea, despre omul din spatele ei au habar doar cei din zona bucureşteană Ramuri Tei şi golanii de cartier care au peste 50 de ani.

Numele Marin Marian nu te face să tresari, însă porecla lui, Cibilan, produce fiori! El este temutul „haiduc” al Bucureştiului în anii ’80, care, după atâtea şi atâtea „fapte de vitejie”, a intrat în legendă cu celebra expresie: „Să moară Cibilan (n.r. – mulţi pronunţă greşit Gibilan)!”. Aţi auzit-o pe stradă, în cercurile golanilor, dar şi la televizor, în emisiunile lui Mihai Bendeac. Cibilan n-a murit, deşi multă lume îi „doreşte” asta. Blestemul lansat de duşmanii săi a intrat în vocabularul popular cu un sens incert, fiind, practic, o expresie a uimirii. Cine este însă Cibilan şi de ce i-ar dori moartea cineva care nici nu-l cunoaşte?

Cibilan este un personaj cât se poate de real, cu un trecut de pomină, a cărui viaţă s-a împărţit între stadioane, puşcării şi locurile unde singurul “argument” era pumnul. Vorba a izvorât de la ţiganii sătui de bătăile administrate de uriaşul de aproape doi metri, asta deşi eroul nostru s-a născut printre rromi, iar toate femeile din viaţa lui au fost ţigănci. Şi, ca element halucinant, Cibilan este unchiul lui Dan Capatos, vedeta TV! Cibilan este venerat în cântece de către manelişti, iar cei mai tineri dintre borfaşi i se adresează cu respectuosul “Tata Mare”!

Are un capitol special într-o carte dedicată “borfaşilor”

Doi jurnaliști l-a descoperit pe Cibilan, un bărbat în vârstă de 62 de ani, cu un trecut înspăimântător, în anturajul echipei din Liga a III-a Juventus Colentina. Omul este îngrijitor de teren şi cel mai de încredere paznic al stadionului dintre blocurile cartierului din estul Capitalei. Toţi cei din anturajul formaţiei Juventus cunosc câte un detaliu cu care completează portretul halucinant şi spumos al personajului. „Cibi” are propriul capitol într-o carte despre borfaşii Bucureştiului din ultimii ani ai comunismului, „Cezar, regele puşcăriilor”, scrisă de jurnalistul Cătălin Tache. Acolo e pomenit cu numele din buletin, Marin Marian, şi de aici multe confuzii printre cititorii cât de cât informaţi în subteranele acestei lumi, fiindcă „numele lui de scenă” era altul.

A fost bogat, a ajuns sărac

Cibilan a acţionat cu predilecţie în zona Colentina-Tei, dar era temut în toată Capitala. Se laudă că n-a bătut pe nimeni nevinovat. Doar cine l-a supărat pe el sau pe mama lui. Era respectat de toată lumea în anii 1984-1985 şi se delimita de mafioţii vremii: biletarii (cei care făceau speculă cu bilete de film), hoţii de buzunare, spărgătorii şi camionarii (cei care făceau trafic cu cărbune şi cu lemne). “Cibi” i-a altoit pe toţi şi n-a intrat în nicio gaşcă. I-a snopit pe Coco Anghel, pe vestitul Cezar şi pe Dan Mutu, regii Bucureştiului, până să apară Fane Spoitoru. Născut pe 10 ianuarie 1952, dar nici asta nu e sigur, Cibilan își duce zilele într-o baracă a stadionului din Colentina.

După anii în care a întors banii cu lopata (în vremea în care salariul era unui român de rând era de 1.500 de lei, iar o maşină Dacia costa  70.000 de lei, el avea în buzunar câte 20.000 de lei la fiecare ieșir în oraș), acum este prieten cu o sărăcie lucie. A intrat la închisoare, “din imprudenţă”, dar de libertate nu s-a bucurat prea mult. N-a avut şiretenia lui Paris, ospătarul care a vândut Intercontinentalul unor evrei cu 100.000 de dolari. Are dinţi din plastic, o mână precum barosul, iar la o masă mănâncă 3 pâini (pe una o dă gata cu borcan de zacuscă). Nu se atinge însă de carnea de porc şi nici de fasole, sătul de câtă i-a fost băgată pe gât după gratii. Oala de ciorbă o „dovedeşte” cu polonicul, n-are sobă acasă, dar se uită la plasmă.

Cibilan, mare cât poarta FOTO: Vlad Chirea (Libertatea)

A dat de pământ cu Mircea Sandu

Cibilan a crescut într-o zonă rău-famată în acei ani, în estul Bucureştiului. A început să joace fotbal la Sportul. Juca, evident, pe postul de fundaş central, dar cariera sa s-a curmat rapid, fiindcă, la 18 ani şi câteva luni, a plecat într-un “cantonament” de un an şi opt luni, după ce a primit prima condamnare cu executare. N-a realizat prea multe în cariera de fotbalist, dar le povesteşte tuturor cum, la un meci, a dat de pământ cu “Naşul” Mircea Sandu. Fotbal n-a mai jucat, dar, când era în libertate, nu rata nicio partidă. “A văzut mii de meciuri. Dacă într-o zi joacă toate grupele de junior, el asistă la toate partidele”, spun cunoscuţii. Cibilan a urmat de tânăr calea “haiduciei”.

L-a cunoscut pe celebrul Maromet

Deşi abia făcuse majoratul când a fost încarcerat, Cibilan nu s-a temut să-şi spună “punctul de vedere” din prima zi. “A intrat acolo şi a întrebat cine e cel mai şmecher, şeful de acolo şi l-a scos la interval. L-a snopit p-ăla în bătaie şi a devenit «brigadier». Pe scurt, şef. Adică nu muncea cu ăia la stuf, ci doar se plimba printr ei, stătea în care pat voia, evident dintre cele de jos. Îi făceau ăia unghiile, îi aduceau carne, când se nimerea să aibă aşa ceva în meniu”, spun oamenii de la Juventus Colentina despre trecutul celui mai de încredere paznic de la stadion. La Poarta Albă i-a cunoscut pe celebrii gardieni “Maromet” şi Lungu, făcuţi cunoscuţi prin versurile celebrei melodii a lui Ionel Tudorache “La Chilia-n port”: “La Chilia, la Tătaru / Ah, ce dureros / Bate Maromet cu paru / Ah, ce dureros / La Tătaru, la Chilia / Ah, ce dureros / Bate Lungu cu frânghia”. “Cică avea Maromet ăla un par cu care, dacă-ţi dădea una, erai distrus două zile. Era ditamai omu, purta 50 la picior”, este portretul bestiei care l-a speriat până şi pe durul Cibilan.

“L-am «minţit» cu dreapta şi i-am dat cu stânga!”

După ce s-a eliberat, Cibilan s-a întors la fotbal, în calitate de “bodyguard”. Şi a urmat o altă întâmplare de pomină. Era cel mai mare fan al formaţiei Calculatorul, care juca în Colentina, chiar pe locul unde e terenul lui Juventus. În ’86, a mers cu băieţii într-un cantonament la Venus. Era gardianul echipei. La un moment dat, a trecut o maşină cu cinci hăndrălăi pe lângă grupul “calculatoriştilor” şi a început circul de la o femeie. Cibilan i-a pus pe toţi pe capotă. Se lăuda cu tactica lui: «L-am minţit cu dreapta şi i-am dat cu stânga!». Când au ajuns la hotel au aflat că erau miliţieni care urmăreau pe altcineva. Pe unul dintre “calculatorişti” l-au luat şi l-au legat cu cătuşe de un calorifer şi l-au bătut crunt. Cibilan urla: «Daţi-i drumul, că eu sunt dat periculos pe ţară!». Şi-a luat colegul de acolo ca pe o cârpă, ca pe un sac cu cartofi şi a plecat. Nu s-a temut nicioadată de “organele statului”. “O dată a bătut un miliţian, l-a dezbrăcat şi când a fost arestat era îmbrăcat în colonel”, spun cei care aud zilnic faptele sale de vitejie.

I-a bătut pe toţi interlopii din Bucureşti

Cibilan se jură că n-a bătut niciodată oameni nevinovaţi. “La un meci cu IMGB, ăia au venit cu o galerie pusă pe bătaie. Cibilan a luat o coadă de topor şi a făcut vid în jurul lui. Unuia dintre ei i-a rupt în cap coada de topor”, spun amicii lui Cibilan. Altădată, unii au avut proasta inspiraţie să-i spună că fac îşi fac nevoile pe el. I-a bătut pe toţi patru, i-a pus unul peste altul ca pe nişte saci cu cartofi şi a urinat pe ei. Altă amintire: “Atunci erau mai multe găşti de interlopi, dar Cibilan a «lucrat» întotdeauna singur. Erau biletarii, hoţii de buzunare, spărgătorii, camionarii. Cei mai mari interlopi ai Bucureştiului erau Coco Anghel, Dan Bara, zis «Mutu» şi Cezar – «regele puşcăriilor». Ăştia erau cei mai periculoşi mafioţi până să apară Fane Spoitoru. Cibilan i-a snopit pe toţi. Zicea Coco Anghel în cartea aia că: «M-a bătut odată unul, Marin Marian, de m-a făcut praf! Când îmi dădea câte una, parcă îmi săreau scântei din cap». Acum, toţi ăştia au murit, numai Cibilan mai trăieşte. El este ultimul haiduc al Bucureştiului. Nu cerea el. Se ducea în centru şi veneau toţi cei care «lucrau» şi-i dădeau partea. Dacă afla că a făcut unul ceva şi nu i-a dat partea era de rău”. Pentru toate acestea, a devenit foarte respectat în cercul interlopilor: “Toţi îi zic numai «Să trăieşti, Tata Mare!».

Drama vieţii sale: i-a murit copilul la botez!

Cibilan este şi rasist, dar cu măsură: „A avut mereu boală pe rasa pigmentată. Când a fost prima dată în puşcărie, rromii au terorizat-o pe mă-sa. Când a ieşit, s-a dus direct peste ei şi i-a snopit. Dar toate femeile lui au fost din această etnie. Se spune că e la țigani vine expresia cu Cibilan, ei îi purtau sâmbtele”. Şcoală multă n-a făcut. În clasa a II-a a fost exmatriculat, iar apoi, cu chiu, cu vai, a reuşit să obţină diploma de opt clase. N-a strâns nici avere, deşi i-au trecut prin mână mulţi bani. N-a fost bogat precum Dan Alban, zis „Albanezu”, „Cain”, „Şobolanu”, interlopii deştepţi din acele timpuri. La un moment dat, a trăit un şoc. A avut un copil care i-a murit chiar la botez, fiindcă făcuse aprindere la plămâni. A murit în căruţ. Preotul care l-a botezat pe copil şi naşul micuţului au murit şi ei, în decurs de doar trei săptămâni. După aceea a fost din nou tată. Pe băiatul lui îl cheamă tot Marin Marian, are 14 ani şi i se zice „Rică Venturiano”!

Stă într-un bordei lângă Bamboo!

Cibilan stă în casa părintească. De fapt, într-o prelungire, pentru că în casa “bună”, la stradă, locuieşte sora sa, cu familia ei. “E un bordei lângă Bamboo. Zici că e Coliba Unchiului Tom. N-are uşă, şi nici sobă”, dezvăluie vecinii. Dar are plasmă. I-ar fi adus-o Dan Capatos, care e însurat cu fata surorii sale. Cibilan este, aşadar, unchiul vedetei TV! Se încălzeşte cu un calorifer electric. De fiecare dată când ia banii, primul lucru pe care-l face este să plătească facture la curent.

Cibilan nu se sinchiseşte prea tare de rude: “Odată a tăbărât cu toporul pe maşina cumnatului său!”. Când n-are chef să meargă acasă, stă într-o baracă de la stadionul formaţiei Juventus Colentina. Atunci când era teroarea Bucureştiului comanda numai câte 3 lăzi cu vin şi câte 200 de mici, pe care îi împărţea cu cine se nimerea. Acum a învăţat să se hrănească sănătos: nu mănâncă niciodată carne de porc! Cibilan are dantură nouă: toţi dinţii sunt din plastic, pentru că erau cei mai ieftini. Stomatologul care l-a tratat s-a speriat: i-a făcut trei injecţii, ca să-l amorţească şi nimic. “Cu cantitatea asta, adormeam şi un cal!”, s-a arătat uimit specialistul. Şi a mai “intrat la apă”. Nu mai are 140 de kilograme, ca în anii lui de glorie, ci “doar 100”. Nu se mai bate cu nimeni acum. “M-am lăsat”, se laudă omul intrat în istorie. Deşi a dus lupte grele cu miliţienii, Cibilan are o opţiune stranie: ţine cu Dinamo!

Camera de la stadion FOTO: Vlad Chirea (Libertatea)

INTERVIU

Dezvăluirile uluitoare ale temutului Cibilan despre gardienii din puşcăriile comuniste şi lumea interlopilor bucureşteni dinainte de Revoluţie
“Să curgă sângele, să ne dăm cu bărcile!”

Vestitul Cibilan n-a murit, deşi multă lume rosteşte aşa, din reflex, un blestem înfiorător la adresa sa: “Să moară Cibilan!”. Îşi spune povestea fără ocolişuri, îşi recunoaşte greşelile cu capul în pământ, ca un şcolar prins cu lecţia nefăcută. În lumea interlopilor bucureşteni este o legendă, mai ales că a intrat şi în DEX-ul mafioților. SportNews vă propune un interviu dur şi tulburător cu Marian Marin, zis Cibilan, despre lumea pestriţă a celor care n-au ştiu să se ghideze decât după legea pumnului, despre puşcării şi condiţiile inumane din penitenciarele de altădată, despre gardieni intraţi, de asemenea, în folclor, şi despre relaţia cu nepotul său prin alianţă, vedeta TV Dan Capatos.

SportNews: Mai trăiţi? Nu vă deranjează să auziţi peste tot “Să moară Cibilan”?
Marian Marin: Da, trăiesc! Nu mă deranjează vorba asta. Când o fi să mor, asta e! Dar până acum mi-a murit moartea! Vorba asta, „Să moară Cibilan!”, au spus-o ţiganii. Îi mai aud pe unii chiar şi aici (n.r. – la stadionul Juventus Colentina), spunând asta pe lângă mine, dar nu le fac nimic. Răzbunarea e arma prostului.

De unde porecla de Cibilan?
Când jucam, purtam fes, cipilică. De acolo mi s-a spus Cipilan şi, până la urmă, am devenit Cibilan. Unii îmi spun, greşit, Gibilan. Porecla mi-a dat-o profesorul Ion Morărescu, de la Sportul Studenţesc. Numele meu este Marin Marian. Am 62 de ani şi un băiat de 14 ani, pe care îl cheamă tot Marin Marian. Am mai avut un copil, acum 15 ani, care mi-a murit la botez. De la botez am dat-o în înmormântare. Apoi au murit popa şi naşul copilului.

Sunteţi îngrijitor de teren la Juventus Colentina, dar aţi jucat fotbal…
Am jucat la Sportul Studenţesc, ca fundaş central. M-am lăsat la 18-19 ani. Într-un meci cu Şcoala Sportivă, m-am duelat cu Mircea Sandu. Era bun, de-aia a şi ajuns la naţională. Eu eram fundaş, am dat cu el de pământ!

„I-am dat una, de l-am pus în frapieră!”

De ce n-aţi continuat cariera de fotbalist?
M-am apucat de altele, de rele! Eram neam de camionari, eram bogaţi şi, până la 18 ani, n-am ştiut ce sunt lipsurile. Prin ’70 a murit tata şi atunci am apucat pe căi greşite. Tata s-a înecat în lacul Tei, s-a răsturnat cu barca! Eram om la 160-170 de kilograme. Avea un picior tăiat, se accidentase la Aversa. A lucrat apoi la uzina de pompe. Eu am ales drumul cel mai nasol. Îmi pare rău acum!

Povestiţi-ne câteva dintre aventurile dumneavoastră.
La 21 de ani am avut un conflict cu Cezar Nichita, care era cel mai tare şmecher din Bucureşti pe atunci. Era un fost polist, de 1,98 metri, blond. Eram la un şpriţ, la Melody. A venit la masă. Eu eram cu o fată. Zice: „Fata asta merge cu mine!” I-am dat una de l-am pus în frapieră! Ce „negocieri”? Dacă nu i-o dădeam eu, mi-o dădea el! Aveam 140 de kilograme şi nu mi-era frică.

„Trebuia să moară el, ca să nu mor eu!”

Acesta a fost primul scandal?
Nu, primul a fost de la 18 ani. M-am dus la şcoală, eram la fără frecvenţă, iar în cale mi-a apărut portarul. M-a întrebat: „Ce cauţi aici?”. I-am dat una de am ajuns la Rahova, apoi la Jilava, la Poarta Albă, la Gherla, la Aiud. Aşa era atunci, nu te ţineau mult într-un loc. Te trimiteau să vizitezi ţara! Pe portarul ăla nu l-am omorât, dar l-am aranjat bine, că altfel mă nenorocea el. Am primit un an şi 8 luni. Am făcut doar jumătate din pedeapsă.

Apoi?
După alt scandal, am primit 10 ani. Atunci am dat de frică! Mergeam pe stradă când patru inşi au sărit pe mine. L-am omorât pe unul dintre ei. Trebuia să moară, ca să nu mor eu! Acel scandal a fost în Floreasca.

La închisoare cum a fost?
Legea junglei! Pumnul era la putere. Am ajuns acolo şi l-am luat la bătaie pe cel care era jupân! Am făcut 4 ani şi jumătate pentru lovituri cauzatoare de moarte. Am făcut jumătate din pedeapsă.

L-aţi cunoscut pe Maromet, cel făcut celebru de Ionel Tudorache prin versurile melodiei la Chilia-n port?
I-am cunoscut pe toţi gardienii, pe Maromet, pe Lungu. Maromet era comandantul! Avea 2 metri şi un par… Purta 58 la cizme şi mergea pe un cal alb printre deţinuţi. Dacă îl vedea pe vreunul că nu munceşte, îi dădea un par, de îl omora! Mai era unu, Marcel, la „izolare”, care avea o vorbă: „Să curgă sângele, să te dai cu bărcile!”. Deţinuţii care nu voiau să iasă la muncă, pentru că era muncă grea acolo, la stuf, îşi injectau urină şi fecale în picioare! Ca să se umfle şi să nu iasă la muncă. Unul a şi murit din cauza asta.

Era aşa de grea munca, de îşi riscau oamenii viaţa?
Da, la stuf era! Dar eu nu munceam, eram brigadier. Adică aveam grijă să se facă norma. Maromet te bătea până mureai, dacă nu făceai norma! Eu dădeam şi cu capul, şi cu piciorul în cine nu făcea norma. Era rău acolo, mâncarea era nasoală rău de tot, erau şobolani.

Aţi intrat în vreo gaşcă sau aţi fost un „lup singuratic”?
În anii ’80 umblam pe la discoteci şi am început să fac rele! Am luat-o singur, pe cârca mea! Am mai avut o poveste când m-am îmbrăcat în miliţian. M-am bătut cu doi, fiindcă nu l-au lăsat pe un copil să bea apă. Unuia i-am spart capul, altul a căzut. Le-am luat şi pistoalele. Dar n-am făcut puşcărie. M-a luat comandantul pe-o parte şi m-a scos pe cealaltă din secţia de Miliţie!

De ce nu v-aţi apucat de box?
Mi-a plăcut strada! Asta îmi mai trebuia, să mă fac şi boxer. Omoram arbitrii şi mă duceam în „vacanţă” după asta! Altădată am pus pe capotă patru gabori. Eram la mare într-un cantonament cu Calculatorul şi s-au luat de nevasta lui Bârnaz, care era popicăreasă la Rapid. Nu ştiam că sunt miliţieni. Lu´ unu´ i-am dat una, de nu-i mai plăcea mâncarea! Altuia i-am pus pieptănul la gât, până mi-a zis: „Lasă-mă, că am patru copii acasă!”. Era colonel.

Băteaţi oameni nevinovaţi?
Nu. Am ţinut mereu cu oamenii mai slabi. Am fost un haiduc. Am luat topoare în cap, săbii pe aici (n.r. – arată spre zona stomacului). Eu nu aveam decât pumnii, îi „minţeam” cu stânga şi le dădeam cu dreapta! Aşa m-a învăţat Ion Monea, fostul boxer.

Cu alţi interlopi ai vremii aţi mai avut incidente?
Cu Dan Mutu. Îi zicea Mutu fiindcă părinţii lui erau surdo-muţi, dar el vorbea. Taică-su era doctor. Pe Dan Mutu l-am bătut de două ori. Ăla stătea la colţ de stradă şi dădea perverse. Cu Coco Anghel nu am avut nimic, niciodată.

A făcut pariu că doboară un cal cu pumnul. Şi l-a câştigat!

Altă întâmplare?
Prin 1985 am făcut un pariu cu unul. A zis că nu dărâm un cal cu pumnul! I-am dat una în frunte, a căzut calul! Mi-am rupt mâna, dar am câştigat bani de pe urma pariului. Salariul în România era pe atunci de 1.500 – 2.000 de lei, iar eu umblam cu 20-30.000 de lei în buzunar. O maşină era atunci 70.000 de lei. Acum primesc 1.000 de lei pe lună, n-am pensie, trebuie să-mi recuperez anii munciţi şi care nu mi-au fost trecuţi în cartea de muncă!

De unde aveaţi atâţia bani?
Intram în restaurant, comandam câte 3 lăzi cu vin şi aşteptam. Ăia care se „lucrau”, veneau şi mă „premiau”, ca să-i las în pace. Am fost dat periculos pe ţară şi ştiau asta. Dacă intram în unul, de-a doua zi nu mai apărea. Dar n-am făcut niciodată japcă, tâlhării.

Care era cel mai tare interlop înainte de Revoluţie?
Cezar Nichita era pungaş, şeful hoţilor de buzunare. Avea o mână lungă… Apoi a devenit şeful lor şi nu mai muncea, dar le lua banii. Şi le dădea doar cât voia el. Mai erau Coco Anghel, Gelu Lungu, Calu, Albanezu, Toncalezu, care a murit la Paris împuşcat în cap.

„Dacă mi-era frică, nu mă apucam de «meserie»”

Nu v-a fost frică de lumea asta?
Dacă îmi era, nu mă apucam de «meserie»!

Aveţi urme de lovituri pe corp?
Am luat un cuţit în ceafă, nu mai ştiu cum, la o învălmăşeală. Altădată mi-a dat unul cu toporul în cap! Aveam şi eu sabie la mine, era nevoie. Dar n-am folosit-o niciodată, pentru că n-a fost cazul. Dacă veneau mulţi, era bună şi o sabie.

Cibilan şi urmele de topor

De ce nu aţi reclamat la Miliţie când aţi fost agresat?
Niciodată nu m-am dus să dau declaraţii la Miliţie. Ziceam: „Las că o rezolv eu”.

Aţi fi fost bun să mergeţi în Afganistan…
Să mor degeaba? Nu, nu. Aveam boală pe rasa pigmentată. Când am intrat prima dată la închisoare, nişte ţigani s-au luat de mama. Când m-am întors, m-am dus peste ei şi am bătut toată casa!

„Capatos o ţine pe nepoată-mea, dar n-am tangenţe cu el”

Ce relaţie aveţi cu Dan Capatos?
O ţine pe nepoată-mea, fiica surorii mele, dar n-am tangenţe cu el! Când a murit mama, mi-a lăsat mie tot moştenire. Eu, băiat bun, am lăsat-o pe soră-mea să stea cu bărba-su în casa mea, dar ei au vrut să-mi ia tot. I-am bătut, de era să mă ducă şi la puşcărie! Lui Capatos i-am spart geamurile de la maşină, am rupt gardul casei, iar când a venit poliţistul eram cu toporul în mână şi ăla a vrut să tragă! Au făcut reclamaţie, dar le-am spus că aici eu sunt stăpân! Pe cumnatul meu, Andrei Gheorghe îl cheamă, l-am bătut de trei ori! S-a luat de mama, când trăia, a îmbrâncit-o! A stat în gazdă la mine, apoi l-a luat soră-mea de bărbat. Era şofer.

Eraţi nelipsit de la meciuri la Sportul Studenţesc, la Calculatorul. Nu ţineţi cu nicio echipă mare?
Sunt dinamovist de mic. Dar nu mergeam niciodată în galerie.


Se compară condiţiile de acum din închisori cu ceea ce era pe vremea aceea?
E boierie acum. Am fost la Gherla, la Jilava, la Aiud, la Gherla… M-au dus la Târgu-Mureş, la Gherla, la Bistriţa, ca să vizităm toată ţara! Venea cursa nici nu ştii când şi te ducea în altă parte!

„Gigi Becali îl plăteşte pe cel mai tare să-i fie gardă de corp!”

Cum credeţi că se descurcă după gratii oamenii de fotbal arestaţi recent?
E boierie ce fac ei! Le vin bani de-acasă, mâncare. Iau pachete şi pe numele „statuilor”, aşa cum se numesc cei la care nu vine nimeni niciodată. Au câte 300 de lei pe lună pentru mâncare.

Gigi nu riscă nimic după gratii? Există posibilitatea să îi facă rău cineva?
Unii îl urăsc, unii îl iubesc acolo. Este în siguranţă, sunt sigur îl plăteşte pe cel mai tare ca să-i fie gardă de corp. Sunt sigur că l-a ales pe cel mai bun!

Pe Ioan Becali îl ştiţi?
De mic copil. Vindea bilete la film, era cu bişniţarii. L-am băgat în seamă şi pe el. Fratele lui, Victor, a ieşit mai târziu în oraş. Şi pe Blemondo (n.r. – tatăl fostului dinamovist Laurenţiu Lică) îl ştiu. Era cu bişniţarii, mai beam cu ei, dar nu-mi plăceau, fiindcă erau doar cocalari! Cu Dan Alban (n.r. – fostul impresar, cel de la care Ioan Becali a preluat afacerile cu fotbaliști) jucam tenis cu piciorul.

„Mergeam singur, ca să n-am martori”

La Revoluţie ce aţi făcut?
Am stat în casă! De ce să mă duc în centru? Mulţi au murit degeaba!

Aţi fost un singuratic, un haiduc. De ce?
Mergeam singur, ca să n-am martori! Că martorii vorbesc!


Cu „peştii” v-aţi intersectat
?
Nu. Fetele „de lux” erau balerinele. Restul erau de cartier. Unele aveau briceag la cizmă, nu te puteai pune de ele!

S-a schimbat lumea asta, a interlopilor, în ultimul timp?
Acum, cum îl baţi pe unul, sună la 112. Sau vin 100 de-o dată şi te omoară. Şi dacă nu răzbesc, trag cu pistolul. Atunci era alt respect între oameni. Nu intra nimeni peste „meseria” sau „teritoriul” altuia. După ce terminau toţi „lucrul”, veneau la un restaurant şi se puneau la câte o masă. Dar se ştia, aia e masa lui Cibilan, aia e masa lui Cezar. Nu-ţi lua nimeni masa.


Atunci, prin  anii 80, aveam 140 de kilograme. Acum am slăbit, am 100 de kilograme, după ce am renunţat la carnea de porc. De un an şi jumătate m-am lăsat şi de băutură!”

Marian Marin, zis „Cibilan”

6
ani şi trei luni a petrecut Cibilan după gratii

CONDIŢII MIZERE
Locuieşte într-un „bordei” lângă Bamboo
Marian Marin locuieşte în condiţii jalnice, într-un „bordei” lângă cel mai renumit club din Bucureşti, Bamboo. S-a născut printre ţigani, pe care i-a urât de moarte, dar care şi ei l-au urât până i-au născocit dedicaţia „Să moară Cibilan”. Asta deşi toate femeile din viaţa lui au fost purta fuste crețe! În aşa-zisa locuinţă de pe strada Ramuri Tei n-are sobă, nici geamuri şi nici uşă la intrare, dar are plasmă! „Nu mi-a luat-o Capatos. Eu am luat-o, din banii mei. Costa 80 de milioane, dar am luat-o cu 18”, ne-a dezvăluit Cibilan. Tot ceea ce-şi doreşte e ca băiatul său, pe care-l cheamă tot Marian Marin, să crească lângă el şi promite să aibă grijă ca puştiul de 14 ani să nu apuce pe căi greşite. „Maică-sa se droga şi am alungat-o! Nu sunt căsătorit”, şi-a încheiat povestea Cibilan. Ca om bun la toate la Juventus Colentina (îngrijeşte terenul, în principal), omul intrat în folclorul străzilor primeşte 1.000 de lei pe lună.

Aici locuieşte Cibilan, pe strada Ramuri Tei FOTO: Vlad Chirea (Libertatea)

AUTORI: OCTAVIAN COJOCARU şi DANIEL CONŢESCU